Chiar dacă eram mică, îmi amintesc aproape perfect săptămânile petrecute în India. Am avut șansa de a experimenta atât canicula și umiditatea, cât și musonul. A rămas o amintire frumoasă, care m-a lăsat cu dorința de a mai ajunge măcar odată să retrăiesc experiența de acolo.


Nu știu cum se face dar, deși sunt blogger de travel, am străbătut planeta în lung și-n lat oriunde și oricum, dar… niciodata de Revelion. În general, așteptările mele pentru Revelion sunt destul de neînsemnate. Nu am fost niciodată plecată de acasă la trecerea dintre ani, așa că mă aștept ca singurul lucru care se va schimba de Revelionul ăsta să fie anunțat la miezul nopții. Și, până atunci, imaginația mea poate zbura oriunde îmi doresc.

Revelionul este văzut în general ca o oportunitate de a începe ceva nou. O viață nouă, o slujbă nouă, sau vizitarea unei țări noi. În mod tradițional, India serbează începutul unui nou an prin diverse ceremonii religioase, la care mi-ar place să iau parte. Totuși, populația din orașele mai mari, precum Mumbai, Bangalore sau Calcutta, spre deosebire de cele tradiționaliste, preferă să petreacă noul an în cluburi sau la petreceri.

Pentru că am avut deja ocazia să vizitez plaiurile indiene alături de mama mea, cred că anul acesta mi-aș lua jumătatea și am ateriza direct în Delhi. Desigur, un Revelion în India, presupune mai mult decât urcarea în avion și aterizarea acolo. Presupune pregătiri fizice și mentale, datorită schimbării majore de peisaj, cultură și temperatură. Este bine totuși că acum, putem petrece un Revelion Christian Tour ca la carte, în care să n-avem grija cazării sau a transportului.

 

Pași de urmat pentru un Revelion de vis în India

  1. Bagajele.

Este necesar să îți faci o listă cu tot ce îți vei lua la tine. Te va ajuta atât la plecarea din țară, cât și la părăsirea Indiei. În acest fel, vei ști atât la venire, cât și la plecare, exact ce ar trebui să se afle în bagajul tău. Pentru o excursie de acest gen, mă voi asigura că nu plec fără camera foto, machiajele (totuși, vorbim despre revelion) și desigur, haine pentru toate tipurile posibile de temperatură. Credeți-mă, vremea este destul de imprevizibilă. Așa că sigur pelerina de ploaie dar și hainele subțiri nu vor lipsi din garderoba mea.

2. Planul.

Chiar dacă scopul principal este de a trece pragul dintre ani in India, ca blogger de travel, îmi place să îmi fac planurile temeinic, pentru a nu mă trezi că am ajuns acolo și nu știu pe unde s-o iau. Există o mulțime de activități ce pot fi făcute În India, incluzând plimbările cu elefanții, vizitarea orașelor vechi, vizitarea Jama Masjid, cea mai mare moschee din India și plimbarea prin Chandni Chowk, fostul centru al orașului Delhi, plin de bazare, magazine și ateliere. Cu siguranță aș trece și pe la Red Fort, care reprezintă cel mai important monument al orasului si palat al Imperiului Mughal. Un alt loc cu încărcătură este și Rhaj Ghat, memorial inchinat lui Mahtma Ghandi (considerat Părintele Națiunii), Mormântul împăratului Mogul Humayum și Minaretul Qutub (cel mai înalt minaret din cărămidă din lume). Desigur, putem opta pentru oferte speciale Revelion, unde să avem toate aceste destinații incluse și nu numai, însoțiți de un ghid.

3. Mâncarea.

India este cunoscută pentru mâncarea condimentată. Am avut deja ocazia să încerc câteva preparate specifice și pot spune că m-am îndrăgostit de bucătăria indiană. La masa de Revelion nu aș dori să lipsească tradiționalul butter chicken (curry indian de pui cu unt), Tikka Masala care mi-a cucerit papilele gustative încă de la prima încercare, puiul Tandoori, dar nici salatele de fructe și cele de legume cu alune. Va fi ciudat să nu încep noul an mâncând sarmalele care ne-au consacrat pe noi, românii, însă o schimbare este mereu bine venită.

4. Rezoluțiile.

Desigur, rezoluțiile pentru anul ce va urma nu trebuie să lipsească, indierent unde te-ai afla. Mi-aș dori ca în noul an să am parte de cel puțin la fel de multe momente frumoase precum anul precedent. Îmi doresc sănătate, atât pentru mine, cât și pentru cei dragi. Îmi doresc să îmi petrec mai mult timp cu familia și prietenii. Și clar îmi doresc să fac mai mult sport… poate… chiar pe alte meleaguri.

 


Iar ca o concluzie, chiar dacă ești, ca mine, blogger de travel, sau dacă ai oricare altă meserie ce iti aduce satisfactii și griji cotidiene, un singur lucru ar trebui sa nu uitam. Să ne bucurăm și mai mult de viață! Chiar dacă stresul și oboseala sunt inevitabile, este bine să le dăm la o parte, chiar și pentru puțin timp și să ne bucurăm de ceea ce avem. Să ne bucurăm, și de ceea ce am putea avea. Trebuie să învățăm să ne facem mai mult timp pentru noi și să ne iubim mai mult. Iar dacă, pe parcursul acestui proces, se materializeaza și un Revelion în India… cu atât mai bine!

***

Articolul a fost scris pentru competiția SuperBlog 2018, proba 19.

Documentare – Christian Tour

Imagini – personale si Christian Tour

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Adaugă un comentariu
Introduceţi numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.