In lumea “reala” ne sunt prezentate multe drepturi ce ni se cuvin. De cate din acestea ne si putem bucura… este discutabil. Cert este ca, pe langa drepturile “oficiale”, exista si unele ascunse. Despre ce vorbesc? As putea sa deviez de la subiect si sa tin o predica, insa as vrea sa ma rezum la un drept ce poate fi materializat: Dreptul la vacanta! Un drept de care ne-am bucurat cu totii macar odata in viata. Un drept cu ajutorul caruia putem crea amintiri de neuitat. Si daca vorbim de vacantele de neuitat, sunt sigura ca prima vacanta va avea mereu cel mai mare impact asupra unui om.


Cum a fost prima mea vacanta? Ei bine, nu pot sa spun ca a fost doar o “prima vacanta”. A fost un prim zbor cu avionul, o prima iesire de pe meleagurile europene, un prim contact cu o cultura diferita si o prima experienta, unica de altfel, de acest tip.

Aveam opt ani si, ca orice copil, visam sa zbor. Inca de mica am invatat ca nimic nu este imposibil, ci ca trebuie doar sa crezi. Si poate ca nu mi-au crescut nici pene, nici aripi, insa cu siguranta eram deasupra norilor intr-un scaun confortabil la vremea aceea, cu o carte de colorat in mana, oferita de o stewardesa simpatica. Da, primul meu zbor cu avionul avea sa ma duca intr-o vacanta exotica, cu destinatia India. Un zbor lung, de 12 ore (daca nu socotim si escala), de care mama se temea ca imi va fi frica. Nimic mai gresit. Mi-a placut atat demult, am fost atat de entuziasmata de privelistile extraordinare, incat am fost trista cand am ajuns la destinatie. Dar nu pentru mult timp.

Tin minte senzatia pe care am avut-o atunci cand am pasit pentru prima data pe pamant indian. Totul mi se parea atat de diferit… oamenii mi se pareau de pe alta planeta, aerul mi se parea diferit, totul era extrem de palpitant. La cei opt anisori ai mei aveam parte de cea mai mare aventura din viata mea. Nu pentru ca as fi sarit cu parasuta sau pentru ca m-as fi luptat cu vreun animal salbatic, ci pentru ca, pana in momentul de fata, a fost cea mai inedita experienta traita de mine.

Si pentru ca am adus vorba de oameni, pot spune ca nu mai tin minte ce purtau sau cum vorbeau. Am totusi o imagine intiparita in minte pe care nu o voi putea uita vreodata. Mandria pe care o simteam in momentul in care persoane adulte treceau pe langa mine si puteam sa ma uit la ei ca de la egal la egal era de nedescris. Nu va inchipuiti ca as fi fost un copil extrem de inalt insa, pe scurt, indienii sunt foarte mici de inaltime.

O alta amintire care ne amuza atat pe mine cat si pe mama este prima plimbare intr-un tuk tuk. Traficul in India este destul de haotic (cel putin asa mi-l amintesc). Stiu doar ca la un moment dat, cursa noastra s-a oprit fara motiv. Nimic anormal pana aici. Nici Bucurestiul nu se bucura de un trafic exemplar. Lipseau insa claxoanele, injuraturile si zgomotul. Am intrebat asadar soferul ce s-a intamplat, iar acesta ne-a raspuns (intr-o engleza stalcita), cum ca, o vaca doarme in intersectie si nu trebuie trezita. Ne aflam deci, intr-un blocaj in trafic cauzat de o sfanta vaca adormita. Am avut cu ocazia asta, sansa de a observa lucrurile din jurul meu. Oamenii, masinile dar si… mirosul. “Norocul” nostru a fost sa ne oprim intr-o zona unde, datorita celor multe grade si a umiditatii crescute, mirosea a gunoi. Lucru pe care, sincera sa fiu, mi l-a semnalat mama.

“Miroase foarte urat aici. Miroase a gunoi”, spuse ea.

“Dar mama, in India pana si gunoiul miroase frumos”, am raspuns eu, extaziata de dulcele miros de gunoi indian.

Vacanta mea nu a constat doar in a ma plimba printre “mini-adulti”, sau a pazi vacile adormite. Am avut ocazia sa vizitez Insula Elefantilor, sa vad maimute care fura posetele doamnelor ce indraznesc sa treaca pe langa ele si sa aflu ca ciorile indiene sunt mult mai agresive decat cele pe care le vedem la noi in tara. Si nu doar mai agresive, ci si mult mai mari. Iar daca nu vreti sa ma credeti pe mine, vorbiti cu umarul mamei mele ce a avut sansa de a se “intalni” cu ciocurile lor mari. Am aflat ca Parisul nu este singurul loc unde exista Disneyland si ca ploile “torentiale” de la noi sunt precum un dus fara presiune, comparativ cu ploile lor musonice. Din cauza (sau datorita) acestui fenomen, era sa ni se anuleze zborul de intoarcere. Inca tin minte cum ma uitam pe geam si nu puteam sa disting nimic doi metri in fata mea (fara exagerare), datorita ploii.

Prima mea vacanta a fost una din care am putut observa si invata multe lucruri. Oamenii pot fi extrem de politicosi, in ciuda diferentelor sociale. Am realizat ca nu tot ce auzim este si adevarat. India este tara extremelor. Acolo gasesti toate categoriile sociale: de la oameni care traiesc in cocioabe construite sub pamant, pana la cei ce se bucura de lux si lucreaza in cladiri inalte din sticla. Am invatat ca situatia materiala nu defineste o persoana, ci ca modul acestuia de a fi este ceea ce conteaza. Ar mai fi multe de povestit despre cele doua luni petrecute acolo: de la mancarea extrem de condimentata, pana la peisajele unice,insa le voi lasa pe alta data. Cert este ca a fost o experienta unica, ce va ramane o amintire frumoasa pentru tot restul vietii.


Orice om merita sa se bucure de dreptul la vacanta si, ca sa imi sustin punctul de vedere, va voi spune ca si Christian Tour susține Dreptul la vacanță. V-am convins? Haideti sa mergem cu totii intr-o vacanta cu Christian Tour  pentru a ne sustine dreptul si pentru a scapa, chiar si pentru putin timp, de problemele de acasa.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Adaugă un comentariu
Introduceţi numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.