Poate cel mai important lucru atunci când vine vorba despre machiaj, este să știm să-l îndepărtăm. Este necesar să cunoaștem metoda corectă de demachiere astfel încât să nu ne confruntăm mai târziu cu probleme dermatologice. Cu toții avem zile în care nu avem chef, sau avem o stare de lene acută, însă tenul trebuie demachiat în fiecare seară cu atenție, indiferent dacă ați purtat machiaj într-o zi sau nu. Este bine să îl curățăm deoarece din cauza prafului, porii noștri se pot înfunda și își vor face apariția coșurile.


Demacherea tenului
Cu astea fiind spuse, vă voi împărtăși rutina mea de demachiere pe care o puteți urma și voi:

  1. Mă asigur că părul nu îmi stă în cale, așa că îl prind bine într-un coc.
  2. Cu ajutorul unei dischete demachiante îmbibate în apă micelară încep prin mișcări circulare îndepartarea fondului de ten și a altor produse aplicate peste acesta.
  3. Insist puțin în zona nasului și a frunții deoarece acolo tinde să se strângă fondul de ten (în cazul meu cel puțin), însă am grijă să o fac cu blândețe astfel ca tenul meu să nu fie iritat.
  4. După ce am rezolvat cu tenul, trec la machiajul ochilor. Eu deobicei folosesc un rimel rezistent la apă, ceea ce necesită o demachiere ceva mai…”agresivă”. Ca să nu fie nevoie să îmi frec ochii la nesfârșit și să îi irit, aplic ceva mai multă apă micelară (bifazică fiindcă produsele rezistente la apă sunt mai ușor de îndepărtat cu ajutorul unui produs ce contile ulei) pe dischetă , urmând să o țin 30 de secunde presată pe pleoape. Asta ajută ca rimelul să se “înmoaie” și să se îndepărteze mult mai ușor. Încep apoi prin mișcări circulare să îndepărtez resturile.
  5. Dacă observ că mai există urme mici de machiaj pe față (deobicei sub ochi), cu ajutorul unui bețișor de urechi le îndepărtez.
  6. Nu vreau să neglijez zona gâtului deoarece este important să avem grijă și de ea. Tot cu o dischetă demachiantă îmi curăț fața și zona gâtului cu o loțiune tonică. Aceasta revigorează tenul și îl curăță de urmele pe care poate le-a ratat demachiantul.
  7. Continui prin aplicarea unei măști exfoliante 3în1 pentru față (eu îl folosesc pe cel de la Sabon, am vorbit mai multe despre el AICI). O las 15-20 de minute pe ten până se întărește apoi o clătesc cu ajutorul unui burete konjac.
  8. La final aplic o mască hidratantă și calmantă pentru a hrăni tenul și a-l menține catifelat.

Demacherea tenului


Și cam asta este rutina mea. Punctele 7 și 8 le fac cam de 2 ori pe săptămână pentru că nu consider necesară folosirea unui scrub în fiecare seară. Un demachiant și o loțiune tonică din punctul meu de vedere sunt suficiente pentru demachierea zilnică. Este important să știm totuși cum se alege un demachiant potrivit tipului nostru de ten. Verificați întotdeauna eticheta, încercați să evitați produsele care conțin mult aclool (în special pentru zona ochilor) și asigurați-vă că produsul se potrivește tipului vostru de ten.

Produse mentionate:

LĂSAȚI UN MESAJ

Adaugă un comentariu
Introduceţi numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.